Pictură chineză

Crizantem albastru
Crizantem albastru de Xiaoqian LI

Numim pictură chineză (中国画 Zhōngguó huà) arta picturală tradițională practicată în China de mai bine de o mie de ani. Rădăcinile sale provin dintr-un mod de gândire original mult mai vechi, care pune accentul pe unitatea omului și a cosmosului și pe dinamismul neîntrerupt din cadrul acestui univers. Mai mult decât reprezentarea unei forme, pictura chineză caută să exprime sufletul (principiul vieții), mișcarea internă a ființelor.

În general, pictura chineză este compusă din una sau mai multe poezii ( shī), caligrafii (书法 shūfǎ), o imagine pictată și sigiliul (印章 yìnzhāng) artistului. Diferite metode trebuie distinse:

  1. Pictura chineză Gongbi (工笔 gōngbǐ, lit. „Pensula atentă” sau „Pensula pricepută”) se distinge prin finețea și precizia sa în detaliu.
  2. Pictura chineză Baimiao (白描 báimiáo, lit. „Desen cu trăsătură”) desenează doar contururile cu cerneală neagră. Aceasta este legată de Gongbi.
  3. Pictura chineză Mogu (没骨 mògǔ, lit. „Fără structură osoasă”) este similară cu cea Gongbi, dar, spre deosebire de aceasta, nu desenează contururile.
  4. Pictura chineză Xieyi (写意 xiěyì, lit. „Scrie ideea” sau „Scrie intenția”) se caracterizează printr-un traseu amplu și utilizează în principal principiul degradării.
  5. Pictura chineză Shuimo (水墨 shuǐmò, lit. „Cerneală și apă”) este un stil de Xieyi, dar realizat exclusiv cu cerneală neagră, jucându-se cu degradările.
  6. Și multe altele care sunt, în general, variante ale stilurilor deja menționate.

Scopul picturii chineze este de a realiza, în cea mai mare concizie, o operă cu un farm artistic purtător de sens care atinge infinitul. Într-adevăr, în gândirea tradițională chineză, universul este constituit din sufluri ( ) de diverse densități și mereu în mișcare, sursa însăși a vieții. Recrearea acestor sufluri într-o imagine îi dă viață și stabilește o legătură directă între univers, pictură și om. Astfel, actul de a picta sau de a contempla o pictură permite regăsirea unității, adesea pierdute, cu cosmosul. În acest sens, pictura chineză este mai mult o artă de a trăi decât o simplă lucrare estetică. „Ritmul suflurilor și mișcările vieții” este o expresie excelentă pentru a înțelege sensul picturii chineze.

Formatele utilizate în pictura chineză sunt foarte variate. Cele mai cunoscute sunt „sulul mare” (大轴 dàzhóu), „formatul orizontal” (横幅 héngfú), „eventailul” (扇面 shànmiàn), etc.

Personaje umane (人物 rénwù), peisaje (山水 shānshuǐ), flori și păsări (花鸟 huāniǎo), mamifere (走兽 zǒushòu), insecte și pești (虫鱼 chóngyú), arhitectura (建筑 jiànzhù), etc., sunt subiectele sale. Sursele de inspirație se găsesc, prin urmare, direct în natură, dar și în picturile vechilor maeștri.

Peisajele (山水 shānshuǐ), personajele (人物 rénwù) precum și florile și păsările (花鸟 huāniǎo) sunt cele trei teme preferate ale pictorilor chinezi. Acest lucru implică un studiu aprofundat al plantelor și florilor în funcție de cele patru anotimpuri și al fiziognomiei păsărilor, insectelor, peștilor și mamiferelor. De asemenea, este necesar să se dezvolte simțul observării, păstrând în minte modul tradițional de gândire pentru a vedea dinamismul printr-un peisaj aparent static.

Punctele esențiale ale compoziției picturilor chineze sunt:

  1. Organizarea generală și direcțiile (ascendente, descendente, susținute, etc.).
  2. Densitatea și adunarea (sau dispersia). Strămoșii, pentru a da o imagine a densității unei picturi, foloseau această expresie: „Atât de spațioasă încât chiar și un cal să poată trece, atât de densă încât nici măcar vântul să nu poată pătrunde”.
  3. Vidul ( kōng). În pictura tradițională chineză, vidul ocupă un loc foarte important. Acesta poate reprezenta cerul ( tiān), pământul ( ), apa ( shuǐ), norii ( yún), etc. Acesta permite să se dea o imagine în pictură, dar și să se proiecteze privitorul într-o lume mult mai vastă, chiar infinită, lăsând terenul liber pentru imaginația sa. Contemplarea se sprijină pe partea „plină” a picturii ca pe un trambulină pentru a se propulsa în absolut prin partea „goală”. Poeziile chineze se bazează pe același principiu.
  4. Chiar mai importante sunt inscripțiile (题字 tízì). Acestea includ titlul, conținutul (poezie, proză, descriere, poveste, etc.), numele autorului și sigiliul său. Totul trebuie să fie caligrafiat în diferite stiluri, în funcție de ceea ce artistul dorește să exprime. De la alegerea inscripțiilor și pozițiile lor depinde viața picturii. Acestea sunt cele care finalizează opera. Fără ele, pictura chineză nu este decât un corp fără viață.